Astăzi, reprezentanții președinției române a Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărților de identitate ale cetățenilor UE și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora care nu sunt cetățeni ai UE. Acordul informal urmează acum să fie transmis reprezentanților permanenți la UE, spre confirmare în numele Consiliului.
Noile norme propuse vor îmbunătăți securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informațiile conținute, cât și pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.
Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securității în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai ușor cazurile de fraudare a documentelor și de furt de identitate, îngreunând acțiunile teroriștilor și infractorilor și facilitând totodată libera circulație a călătorilor de bună credință.
Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne
Standarde de securitate pentru cărțile de identitate
În temeiul noilor norme propuse, cărțile de identitate vor trebui produse în format uniform de card de credit (ID-1), să includă o zonă de citire optică și să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale). Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărțile de identitate vor indica codul de țară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.
Cărțile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani și o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărți de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărți de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.
Proiect de lege privind cărțile de identitate ale cetățenilor români
Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislația națională la cerințele europene.
În noile cărți de identitate ale cetățenilor români vor fi introduse elemente de siguranță în plus față de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara țării, dar și pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituții publice.
De asemenea, după modificarea legislației vor putea fi eliberate cărți de identitate și pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.
Eliminarea treptată a vechilor cărți de identitate
Mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.
În general, cărțile de identitate existente care nu îndeplinesc cerințele nu vor mai fi valabile la 10 ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea lor, oricare dintre acestea survine mai întâi. Cărțile de identitate eliberate cetățenilor cu vârsta de peste 70 de ani vor rămâne valabile până la expirarea lor, cu condiția ca acestea să îndeplinească standardele de securitate și să aibă o zona de citire optică.
Cardurile cel mai puțin sigure, care nu îndeplinesc standardele minime de securitate sau nu au o zonă de citire optică vor expira în termen de cinci ani.
Garanții privind protecția datelor
Noile norme propuse includ garanții solide privind protecția datelor, pentru a asigura faptul că informațiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Mai exact, autoritățile naționale vor trebui să asigure securitatea cipului fără contact și a datelor stocate în acesta, astfel încât cipul să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.
În plus, noile norme se referă doar la securitatea informațiilor care vor fi stocate în cărțile de identitate. Acestea nu constituie temei juridic pentru crearea unei noi baze de date la nivel național sau la nivelul UE, aceasta fiind o chestiune care ține de legislația națională, care trebuie să fie în deplină conformitate cu normele privind protecția datelor.
Documentele de ședere
Normele propuse precizează, de asemenea, un set minim de informații care urmează să fie incluse în documentele de ședere eliberate cetățenilor UE și armonizează formatul și alte specificații privind permisele de ședere eliberate membrilor familiilor cetățenilor UE care nu sunt cetățeni ai UE.
Context
În ultimii ani, au fost introduse standarde de securitate comune ale UE pentru documentele de identitate și de călătorie, inclusiv pașapoarte, vize și permise de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe. Cu toate acestea, în temeiul normelor existente, nivelul de securitate al cărților de identitate naționale și al documentelor de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora este foarte variabil, ceea ce crește riscul de fraudare a documentelor.
Noile norme sunt incluse într-un proiect de regulament, propus de Comisie la 17 aprilie 2018.
Normele propuse nu impun statelor membre să introducă cărți de identitate sau documente de ședere în cazul în care acestea nu sunt prevăzute în legislația națională.