Florin Cîţu spune că va respecta legile în vigoare, care prevăd aceste majorări, după ce zilele trecute, economistul şef al BNR cerea Guvernului să amâne aplicarea creşterilor. Ministrul Finanţelor infirmă zvonurile alarmiste şi susţine că majorările de pensii şi salarii programate pentru anul viitor sunt sustenabile.
De asemenea, el a menţionat că proiectul de buget se construieşte pe legislaţia în vigoare şi va fi prezentat în câteva zile.
Zilele trecute, economistul-şef al BNR atrăgea atenţia însă că amânarea legii pensiilor este singura soluţie ca deficitul bugetar să nu explodeze în 2020 şi 2021. Florin Cîţu i-a transmis lui Valentin Lazea că ar fi mai bine să păstreze pentru el opiniile personale.
Chiar şi reprezentanţii BNR au anunţat că se delimitează de cele spuse de econimistul şef al instituţiei.
Purtătorul de cuvânt al BNR a recunsocut însă că declaraţiile de tip alarmist au impact asupra economiei şi mai ales asupra cursului de schimb valutar.