Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Eliza Samara, șapte titluri europene, șapte ore la shopping

    PUBLICAT ÎN

    Eliza Samara este înnebunită după tenis de masă și după…mersul la cumpărături! Shopaholică” declarată, multipla campioană europeană deține un record și în materie de cumpărăturia petrecut nu mai puțin de șapte ore într-un magazin în Dubai.

     

    Șapte titluri europene are în palmares Eliza Samara, obținute în probele de simplu, dublu și cu echipa. Tot de cifra șapte se leagă și recordul său în materie de cumpărături, cea de-a doua mare pasiune a Elizei. Sportiva a  petrecut șapte ore într-un magazin. Printre numeroasele deplasări în Japonia, China și Europa, tenismena și-a făcut timp și de câteva cumpărături pentru Crăciun într-un mall bucureștean.

    „As sta și o zi întreagă și apoi m-aș întoarce să fac din nou cumpărături. Mă încarcă, mă face să mă simt bine și să uit de stresul pe care îl am zi de zi cu antrenamentele, meciurile, drumurile. Îmi place să-mi cumpăr de toate: haine, bijuterii, pantofi. Mă premiez zilnic. Dacă am starea necesară, mă duc în primul magazin și acolo pot să stau 5 minute sau 4 ore, depinde. Sunt „shopaholic”, dar în limitele bunului simț. Dacă am antrenament, uit că am magazinele lângă mine, dar mai sunt și zile când mă gândesc doar la „ce-mi cumpăr eu mâine”. Am un record, am stat 7 ore într-un magazin în Dubai. M-a prins ora 1 noaptea în magazin” – Elizabeta Samara, campioană europeană la tenis de masă.

    Paleta de plastic din copilărie

    Eliza Samara a început să practice tenisul de masă la vârsta de 5 ani. De acest sport se leagă și cel mai frumos cadou primit în copilărie.

    “În copilărie, orice acadea, orice dulce era bine primit. Orice primeam, eram mulțumită. Nu cred că am fost un copil răsfățat. Am primit de Moș Nicolae o paletă, aveam vreo 7-8 ani, țin minte că era de plastic, m-am bucurat foarte mult. Ce-mi doresc acum foarte mult este să stau acasă de Crăciun, ceea ce nu se va întâmpla anul acesta, pentru că voi fi în Japonia Asta îmi este munca” – Elizabeta Samara, campioană europeană la tenis de masă.

    Biletul de Tokyo, cel mai frumos cadou

    Eliza Samara și echipa națională de tenis de masă vor lupta, la începutul anului viitor, pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Turneul preolimpic va avea loc în Gondomar (Portugalia), în perioada 22-26 ianuarie 2020. Samara ar bifa la Tokyo cea de-a patra participare la Jocurile Olimpice, după edițiile Beijing 2008, Londra 2012 și Rio 2016.

    „Nu m-am gândit cum o să mă premiez pentru o calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Calificarea în sine ar însemna o premiere” – Elizabeta Samara, campioană europeană la tenis de masă.

     

    Palmares impresionant

    În vârstă de 30 de ani, Eliza Samara are un palmares impresionant. Are nu mai puțin de 16 medalii la Campionatele Europene (în probele de simplu, dublu feminin, dublu mixt și cu echipa), dintre care șapte de aur, patru de argint și cinci de bronz. La Jocurile Europene de la Minsk, din 2019, a obținut medalia de argint în proba pe echipe. La Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), s-a clasat pe locul al 7-lea cu echipa, în vreme ce la ediția de la Londra, din 2012, a ajuns până în optimile de finală în proba de simplu.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TENSIUNI ÎN COALIȚIE: CIUCĂ ȘI CIOLACU ÎN CONFLICT PE TEMA DROGURILOR

    Tensiunile din cadrul coaliției de guvernare se intensifică pe fondul unor neînțelegeri între premierul...

    AUR, ACUZAT DE CERERI DE FINANȚARE ILEGALE PENTRU CANDIDAȚI

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este din nou în centrul unui scandal, după...

    CIOLACU: ROMÂNIA AR PUTEA INTRA ÎN SCHENGEN PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

    Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că sunt șanse foarte mari ca România să...