Fostul şef al DIPI (Direcţia de informaţii şi protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne) Gelu Oltean a fost arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri, alături de concubina sa şi un cetăţean britanic.
Potrivit surselor judiciare menţionate, Gelu Oltean, fostul şef al DIPI, a fost reţinut în acest dosar de către procurorii DIICOT Braşov, alături de concubina lui şi un cetăţean britanic.
Gelu Olteanu ar fi organizat într-o casă din judeţul Dâmboviţa reuniuni de consum de droguri, inclusiv DMT, un drog puternic halucinogen şi considerat de mare risc, fiecare persoană participantă plătind în jur de 500 de euro. La aceste reuniuni de consum de droguri ar fi participat uneori şi zeci de persoane. Cei trei au fost arestaţi preventiv, după ce au fost prezentaţi unei instanţe din judeţul Braşov, au mai precizat sursele menţionate.
Procurorii DIICOT Braşov au reţinut trei persoane, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, au informat duminică seară reprezentanţii DIICOT. Persoanele respective organizau într-o casă din judeţul Dâmboviţa reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), un drog de mare risc, ce conţine Ayahuasca, se mai arată în informarea DIICOT.
DMT este o substanţă psihoactivă endogenă care produce puternice halucinaţii vizuale. Amestecul shamanic Ayahuasca, folosit în anumite triburi amerindiene din Amazon şi nu numai, are ca substanţă de bază DMT-ul.