Autoutilitara ce mătura străzile Petrilei, de care s-au izbit cu mașina cei doi tineri, aparține societății de salubritate aflată în subordinea autorității publice locale și nu mai avea drept de circulație pe drumurile publice. Anchetatorii trebuie acum să stabilească atât vinovăția șoferului autoturismului cât și a celui autoutilitarei care nu avea voie să se afle pe drum. ”Noi ne-am sesizat din oficiu în legătură cu acest aspect și s-a întocmit dosar penal pentru circulația pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere expirate”, a declarat Alexandru Scafariu, adjunctul Poliției Petrila. Primarul localității, Ilie Păducel susține că nu știa de situație, dar după ce se va informa își va spune punctul de vedere. Tragic este că un tânăr a murit și altul se zbate pe patul de spital în acest moment. Chiar dacă șoferul circula cu viteză și este responsabil de producerea tragediei, ancheta urmează să stabilească și ce responsabilitate au restul părților.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
                                                                                                        
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
                                                                                                        
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
                                                                                                        
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
                                                                                                        
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
                                                                                                        
Ești de aici? Gest amenințător cu un cuțit la intrarea unui supermarket din Timișoara!
Un tânăr de 18 ani a fost abordat de un individ care și-a plimbat...
ACTUALITATE
                                                                                                        
Judecătoare din Ilfov sună la 112 după ce ar fi fost bătută de soțul polițist. IPJ a deschis o anchetă internă
Un caz șocant a zguduit sistemul de ordine publică și justiție din Ilfov. O...
ACTUALITATE
                                                                                                        
Cazul Câmpean Andrei, pretins ziarist de la Newsvj, dezbătut 10 minute în Consiliul Local Petroșani!
În ședința Consiliului Local Petroșani, aleșii locali au discutat timp de peste zece minute...

