Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Primăria Petroșani – Telescaunul nou din Parâng funcționează din nou!

    PUBLICAT ÎN

    După îndelungi demersuri, cablurile rupte de muncitorii de la Strabag au fost înlocuite. Și cu contribuția Primăriei Petroșani.
    ”Telescaunul funcționează din nou. Am reparat ce s-a stricat de către constructor. O parte am reparat noi, o parte cei de la Strabag”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
    Reamintim că firma aflată sub contract cu Consiliul Județean Hunedoara, care lucrează la amenajarea drumului din Parâng, a reușit să tragă pe linie moartă noul telescaun care urcă în stațiune.  Mai întâi au rupt cablul de semnalizare și comandă, iar mai apoi și pe cel de alimentare cu energie electrică, în timp ce încercau să găsească pământ pentru acoperirea celui de-al doilea tunel.
    Proiectul de reabilitare a drumului spre Parâng este derulat de Consiliul Județean Hunedoara, firma Strabag, ai cărei muncitori au rupt cablurile, fiind sub contract cu administrația publică județeană. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi a anunțat însă că nu va lăsa lucrurile așa și nu va permite ca telescaunul să intre în iarnă nefuncțional.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    O MAMĂ IRESPONSABILĂ CONTINUĂ ACTELE DE HĂRȚUIRE, SUB PRIVIRILE NEPUTINCIOASE ALE POLIȚIEI  PETROȘANI 

    Un nou incident a avut loc în această seară în cartierul Colonie din Petroșani,...

    Ce motiv a găsit un hunedorean ca să-și snopească în bătaie soția?

    Bărbatul s-a înfuriat la culme pentru câteva mucuri de țigări și și-a luat soția...

    Brad: Un hunedorean, prins băut la volan, a dat vina pe câinii maidanezi

    Așa s-a apărat un hunedorean prins de polițiștii din municipiul Brad conducând un autoturism...