Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    ASF: Situația dosarelor de daună RCA deschise și avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2020

    PUBLICAT ÎN

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii (RCA) avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2020.

    Analiza a fost efectuată pe baza prevederilor legale incidente și a situațiilor transmise de societățile de asigurare privind dosarele de daună, deschise în baza contractelor RCA, în perioada analizată, care îndeplinesc condițiile de acordare a despăgubirii.

    În trimestrul al III-lea al anului 2020, societățile de asigurare au avizat 86.429 dosare de daună, cu 52,54% mai multe dosare decât cele avizate în trimestrul II al anului 2020.

    Cele mai multe dosare de daună au fost avizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., respectiv 33.893 de dosare și la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., care a înregistrat 31.044 dosare de daună.

    Astfel, două societăți de asigurare au cumulat 75,13% din numărul total al dosarelor de daună RCA, avizate în trimestrul III al anului 2020, City Insurance S.A. (39,21%) și Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. (35,92%). Celelalte societăți de asigurare analizate au înregistrat fiecare procente sub 6,03% din numărul total al dosarelor de daună avizate.

    La nivelul pieței asigurărilor auto obligatorii, ponderea numărului de dosare de daună avizate, în trimestrul III al anului 2020, în numărul total al contractelor aflate în vigoare, la data de 30.09.2020, este de 1,37%.

    Obiectul pretențiilor de despăgubire și modalitatea de soluționare a dosarelor de daună

    Din punct de vedere al obiectului pretențiilor de despăgubire formulate în dosarele de daună RCA, avizate în trimestrul III al anului 2020, au fost constatate următoarele:

    –  76.345 dosare (88,33%) au fost avizate pentru pagube materiale;

    –  2.100 dosare (2,43%) au fost avizate pentru vătămări corporale/decese;

    –  7.984 dosare (9,24%) reprezintă dosare de regres.

    Generali România Asigurare Reasigurare S.A. are cel mai mare procent de dosare plătite, respectiv 82,04% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate la această societate în trimestrul III al anului 2020. Cele mai multe dosare nefinalizate au fost înregistrate pentru societățile Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. (66,39%) și SAR City Insurance S.A. (56,87%), celelalte societăți analizate înregistrând ponderi sub 28,44%.

    Din punct de vedere al obiectului pretențiilor de despăgubire formulate în dosarele avizate în trimestrul III al anului 2020 și plătite până la data transmiterii raportărilor către A.S.F., 93,54% au fost avizate pentru pagube materiale, 0,90% au fost avizate pentru vătămări corporale/decese, iar 5,56% au fost dosare de regres.

    Motivele neachitării dosarelor de daună avizate, în trimestrul III din 2020, sunt următoarele: 1,82% din dosarele neachitate sunt raportate de societăți ca fiind dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, iar 98,18% din dosarele neachitate sunt raportate de societăți ca fiind incomplete.

    Din analiza raportărilor transmise de către societățile de asigurare pentru dosarele de daună avizate, în trimestrul al III-lea al anului 2020, și plătite în baza Legii nr. 132/2017 pentru pagube materiale, rezultă următoarele:

    –       durata medie de plată este de 20,24 zile/dosar;

    –       cea mai mică durată medie de plată a fost înregistrată de societatea Uniqa Asigurări  S.A., respectiv 2,75 zile/dosar;

    –       cea mai mare durată medie de plată a fost înregistrată de societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., respectiv 36 zile/dosar.

    Analiza exhaustivă a raportărilor privind dosarele de daună avizate la asigurători în baza contractelor de asigurare obligatorie RCA, în trimestrul III al anului 2020, poate fi consultată AICI.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...