Trăim o realitate dezolantă. Pe zi ce trece România se afundă tot mai mult în datorii și în imposibilitatea de a răspunde activ situațiilor limită provocate de pandemia cu COVID – 19. Țara se zbate, iar ROMÂNII sunt sătuli de necunoașterea zilei de mâine.
Este adevărat, toate statele lumii au probleme. Însă, diferența este dată de faptul că România a rămas blocată în explicații și a pus lanțurile pe economie, pe sistemul medical și pe învățământ, în timp ce restul lumii funcționează și încearcă să găsească soluții.
De un an, singurii care fac ceva pentru stoparea virusului sunt cetățenii și cadrele medicale! Am văzut. Doar ei „TREBUIE SĂ”! Dar guvernanții, când? Faptul că aceștia dorm bine noaptea, în timp ce oamenii se îmbolnăvesc pe capete, iar paturile de la ATI din țară devin un miraj și forțează sistemul medical să caute soluții IREALE, spune multe despre CÂT ȘTIU EI SĂ FACĂ. Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Spitalul Foișor și la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală este ireversibil. O bătaie de joc la nivel înalt, cum numai ei pot.
Dreapta românească a reușit o performanță unică la nivel mondial. În plină pandemie, România a avut TREI miniștrii ai sănătății într-un an: Victor Costache, Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu. Chiar PATRU, dacă includem și ministrul de facto, Andreea Moldovan. Unde este profesionalismul? Asta numesc ei o administrație eficientă?
Linia europeană de acțiune în vederea limitării numărului de infectări spune explicit: testarea este soluția esențială în vederea gestionării efective a dinamicii pandemiei. Testarea! O măsură contestată de Executiv, însă activă în toate statele europene care au în mână fenomenul COVID -19.
La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internațional (FMI) a ieșit cu un nou studiu. Nu unul inventat și cunoscut doar de domniile lor, ci unul care arată, negru pe alb, că România a dedicat sub 2,5% din PIB, prag stabilit de FMI, măsurilor fiscale directe pentru sprijinirea și susținerea sectoarelor economice și sanitare din țară, în contextul pandemiei. O rușine globală! România deține ultimul loc și în acest clasament. Țări din Asia și Africa au reușit să depășească acest prag și să sprijine REAL companiile cu probleme, șomerii, sistemul educațional, firmele mici și mijlocii în prag de faliment. Mare parte a guvernelor au stabilit bonificații pentru firmele cu plata la zi a taxelor, amânări de impozite pentru antreprenori și au investit masiv în programe sanitare specifice pentru tratarea bolnavilor cu COVID -19. Guvernanții au promis 1.600 de paturi la ATI, unde sunt?
Toate acestea în timp ce EXECUTIVUL de coaliție al României a îngropat cetățenii în datorii și a mințit că suntem bine, ba mai mult, că în mai puțin de două luni vom intra în normalitate. Departe de ADEVĂR. România a ajuns în punctul 0 al neputinței – un eșec total al guvernării Cîțu, prea mult lăudată și prea puțin gândită.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara