Fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, dar şi fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, au fost reţinuţi, miercuri seară, după mai multe ore de audieri în dosarul clasat de procurorul Lucian Papici, anunţă Agerpres.
Cei patru au fost scoşi încătuşaţi din sediul DNA Ploieşti, urmând a fi duşi la arestul Capitalei. Joi, aceştia vor fi prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă.
Conform unor surse judiciare, Liviu Tudose este acuzat în acest dosar de luare de mită şi furnizare de informaţii confidenţiale, iar procurorul Aurelian Mihăilă este acuzat de cercetare abuzivă şi furnizare de informaţii nedestinate publicităţii.
De asemenea, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, este acuzat de luare de mită (două infracţiuni), favorizarea infractorului şi furnizarea de informaţii nedestinate publicităţii, iar Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova, este acuzat de luare de mită şi furnizarea de informaţii nedestinate publicităţii.