Prinși în vâltoarea problemelor de zi cu zi, care în ultimii ani au devenit tot mai multe și mai complexe, rareori avem răgazul necesar pentru a remarca numeroasele transformări asupra societății moderne induse de progresul rapid al tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC). În prezent, mai mulți oameni au acces la un telefon mobil decât la electricitate, iar cantitatea de date generate la nivel global se extinde exponențial. În toate țările, liderii guvernamentali și de afaceri decid – prin politicile și strategiile lor privind direcțiile de dezvoltare a TIC, accesul la Internet, prioritizarea investițiilor în mijloacele de comunicare și aplicații digitale – cum să promoveze și să structureze digitalizarea economiilor. Aceste alegeri au consecințe determinante asupra viitorului economiei și al societății. Țările care au atins un nivel avansat de digitalizare, definit ca adoptarea în masă a tehnologiilor digitale conectate și a aplicațiilor TIC de către consumatori, companii și guverne, au realizat beneficii economice, sociale și politice semnificative. Pentru acestea, digitalizarea este o cale către prosperitate. Alte țări rămân însă în mod disproporționat în urmă.

De altfel, modul în care oamenii folosesc tehnologiile și aplicațiile digitale determină o serie de beneficii sociale și economice care depind însă de caracteristicile de implementare și de utilizare, cum ar fi: prețurile, fiabilitatea, viteza și ușurința de utilizare. Acești factori determină nivelul de digitalizare, care la rândul său are un impact dovedit asupra reducerii șomajului, a îmbunătățirii calității vieții și a sporirii accesului cetățenilor la serviciile publice. Digitalizarea permite guvernelor să funcționeze cu o mai mare transparență și eficiență și are un efect important în timp asupra creșterii economice. Experții apreciază că țările aflate în stadiul cel mai avansat de digitalizare obțin cu 20% mai multe beneficii economice decât cele în care acest proces în se află în formă incipientă.

Nu doar mediul de afaceri, ci și factorii de decizie politică au un rol important în dezvoltarea țărilor lor către niveluri avansate de digitalizare. Acestea trebuie să fie orientate către implementarea și utilizarea tehnologiilor digitale și către creșterea accesului populației la sistemele digitale. În acest scop, digitalizarea trebuie să fie prioritară pe agenda națională și trebuie să fie alocate resurse adecvate pentru urmărirea sistematică a progresului procesului de digitalizare, pentru dezvoltarea unui model de guvernanță mai bun pentru sectoarele de telecomunicații și tehnologia informației, pentru adoptarea unei perspective ecosistemice, facilitarea concurenței și stimularea cererii.

Pornind de la analizele efectuate la nivel internațional, în opinia mea, extinderea digitalizării unei țări poate fi măsurată prin intermediul a cinci direcții-cheie:

1. Nivelul de acces al populației la servicii și aplicații digitale;

2. Gradul de accesibilitate la aceste servicii, indicat de nivelul prețului și de posibilitatea de procurare rapidă;

 3. Fiabilitatea serviciilor digitale măsurată prin calitatea (stabilitatea) conexiunii și viteza (rata) de transfer a datelor;

 4. Nivelul de calificare a forței de muncă pentru a utiliza cu ușurință aplicațiile informatice disponibile pentru creșterea productivității;

 5. Existența unui ecosistem digital dezvoltat ca urmare a încorporării serviciilor și a produselor digitale în arhitectura economică și socială a societății.

Reziliența internetului – lecția schimbării

In decursul crizei pandemice, care se află acum în România și pretutindeni în lume în plin val patru (însă cu intensitate diferită), Internetul a dovedit o remarcabilă reziliență. De altfel, era normală această reziliență, deoarece Internetul a fost construit pentru a rezista la șocuri – atât prevăzute, cât și neprevăzute – el fiind ințial creat și apoi utilizat pentru prima dată în domeniul militar. Ca urmare, rețeaua trebuia să fie cât mai rezistentă la atacuri și să minimizeze timpii de nefuncționare. Cred că fără să dispunem de infrastructura necesară și de serviciile oferite de Internet gestionarea crizei pandemice ar fi fost mult mai dificilă, iar efectele sale negative mai ample decât cele resimțite până acum. Cu ajutorul Internetului am reușit să dezvoltăm munca la distanță în primul rând ca armă de luptă împotriva pandemiei și abia apoi ca o flexibilizare și modernizare a procesului de muncă. Am putut să comunicăm operativ prin intermediul întâlnirilor, al conferințelor și al ședințelor de lucru online. Am avut mijloacele să organizăm, să culegem și să analizăm statisticile care ne-au permis să avem informația necesară gestionării situației sanitare complicate. Și nu în ultimul rând, cercetătorii au putut să lucreze și să facă schimb de informații în timp real pentru a construi răspunsul medical care ne-a oferit mult mai rapid atât vaccinul, cât și strategiile de tratament pentru a diminua pe cât posibil pierderile de vieți. Sunt numai câteva exemple ale utilizării acestui serviciu.

Astăzi, ne bucurăm cu ușurință de capacitatea Internetului de a ne permite să comunicăm în mod global. Chiar dacă utilizatorii dintr-o țară întâmpină probleme cu serverul, ei pot rămâne în continuare conectați; în cazul în care sistemele și echipamentele localizate în țara respectivă eșuează temporar, alte servere sau centre de date sunt disponibile în foarte scurt timp pentru preluare, ca un mecanism biologic de compensare.

În perioada de criză pandemică, s-a reliefat rolul fundamental al Internetului în derularea activităților economice. Acest fapt, alături de măsurile de sprijin luate de guverne, bănci centrale și organisme internaționale a ajutat numeroase companii să-și mențină stabilitatea financiară și fiabilitatea în afaceri.

Ne putem aștepta ca pandemia Covid-19 să schimbe modul în care folosim Internetul. Prevalența tehnologiilor digitale și a dispozitivelor conectate va continua să ajute organizațiile să rămână eficiente pe piață în condiții excepțional de dure (cu adevărat catastrofale), lucru de neimaginat în urmă cu 20 de ani.

Într-o lume post-Covid-19, multe companii vor continua să funcționeze de la distanță, într-o anumită măsură, atât timp cât aceasta va conduce la reducerea costurilor fixe și va spori productivitatea. Așa cum remarcam mai sus, tendința de a utiliza telemunca a început cu mult înainte de pandemie, dar Covid-19 a accelerat-o. Modelul de lucru de la domiciliu deschide oportunități extinse pentru creștere economică, recrutare globală a talentelor, creare de locuri de muncă și, în cele din urmă, pentru creșterea prosperității. 

Cu toate acestea, riscul inerent al acestui model provine din faptul că cei insuficient pregătiți pentru a utiliza eficient Internetul (astăzi, aproximativ jumătate din populația lumii) ar putea fi mai afectați decât înainte, iar problema accesului universal la Internet va deveni chiar mai importantă pentru combaterea inegalității.

După 2022, probabilitatea să ne mai întoarcem vreodată la modul clasic de dezvoltare și de gestiune a afacerilor este redusă. Ne place sau nu, așa numita „Marea Resetare” este reală și se întâmplă chiar acum. Trebuie însă să facem tot ce depinde de noi pentru ca ea să aducă o lume mai bună și să nu adâncească decalajele și inegalitățile existente.

Vedem așadar că digitalizarea se adaugă altor provocări semnificative ale timpurilor noastre, cum sunt îmbătrânirea populației, creșterea demografică diferențiată pe regiuni, schimbările climatice și modificarea preferințelor consumatorilor.

Criza actuală determinată de valurile succesive ale pandemiei de Covid 19 ne-a arătat că societatea trebuie să fie mai bine pregătită pentru întreruperi masive ale lanțurilor globale de aprovizionare și să dezvolte soluții (de „back-up„) pentru a reuși să suplinească măcar temporar, pe perioade limitate, rupturile care pot să apară în funcționarea acestor lanțuri globale de aprovizionare. Cum s-ar putea face însă acest lucru? În mod clar prin dezvoltarea producției de primă necesitate la nivel național sau regional și menținerea de depozite aprovizionate cu produse esențiale neperisabile, care pot să funcționeze ca „buffer” pentru a fi utilizate în momente de criză. De asemenea, este necesară dezvoltarea capacității de a reacționa și de a menține activitatea economică în cazul unor evenimente globale aparent neașteptate care produc stres social și economic.

Este necesar pe viitor, ținând cont de provocările digitalizării și ale schimbării climatice, să avem inițiative care să permită protejarea locurilor de muncă și reducerea decalajelor de dezvoltare. 

Digitalizarea și stabilitatea economică

Avansul digitalizării aduce deopotrivă avantaje și vulnerabilități pentru economie în ansamblul său. Principalele riscuri sunt legate de creșterea dependenței activităților economice de funcționarea adecvată a infrastructurilor de comunicații și de transfer de date. Riscul cibernetic devine unul dintre cele mai importante, așa cum vom vedea în continuare.

Dar acestea nu sunt singurele vulnerabilități relevante. În sectorul financiar de pildă, digitalizarea creează premisele pentru îmbunătățirea accesului la servicii și pentru creșterea gradului de intermediere, ceea ce ar putea duce la ameliorarea inegalităților sociale. Totuși, dezvoltarea accelerată a piețelor activelor digitale (dintre care cele mai populare sunt așa-numitele criptomonede) deja pune în alertă autoritățile de reglementare financiară pentru că prezintă riscuri importante la adresa stabilității financiare. Fluxurile de monedă fiduciară care circulă între piețele financiare clasice și cele ale criptoactivelor se situează deja la nivelul a miliarde de dolari zilnic, iar valoarea de piață însumată a celor mai populare criptoactive a depășit în prezent 2,6 trilioane de dolari. Totodată, segmentul așa-numitelor monede stabile și cel al fondurilor ce investesc în criptoactive (multe dintre ele deja tranzacționate la bursă) dau naștere, prin modul lor specific de funcționare, unor interconexiuni complexe și semnificative, comparabile ca dimensiune cu piețele activelor financiare clasice. Vedem așadar că deja sunt confirmate două dintre caracteristicile importante ce definesc o zonă de risc sistemic global: dimensiunea ridicată și gradul complex de interconectare.

Din acest motiv, este absolut necesar un efort de reglementare a piețelor de active financiare digitale, similar celui care a transformat și consolidat sistemul financiar clasic, după criza globală declanșată în anul 2007. Astfel, în criza pandemică, sistemul financiar a fost una dintre componentele cele mai reziliente (de până acum) ale economiei și a putut contribui la efortul de diminuare a efectelor negative ale șocului global generat de SARS-COV-2.

Digitalizarea este relevantă pentru toate politicile macro-financiare, inclusiv din perspectiva politicii monetare. Conform unei lucrări de cercetare publicate recent de Banca Centrală Europeană (BCE), digitalizarea poate fi privită ca un șoc major al ofertei/tehnologiei afectând agregatele macroeconomice importante pentru politica monetară, cum ar fi producția, productivitatea, investițiile, ocuparea forței de muncă și prețurile (Anderton et al., 2020). Concluziile autorilor sunt deosebit de relevante pentru înțelegerea impactului digitalizării asupra stabilității economice și arată că: (i) există o eterogenitate semnificativă între țările UE în ceea ce privește adoptarea tehnologiilor digitale, iar majoritatea acestora rămân în urma concurenților la nivel global, în special din Statele Unite; (ii) digitalizarea crește productivitatea și scade prețurile, în mod similar cu alte șocuri de aprovizionare/tehnologie; (iii) aceasta are implicații pentru politica monetară și transmiterea acesteia; și (iv) este posibil ca politicile structurale și de altă natură să fie adaptate pentru ca zona euro și țările UE să profite pe deplin de potențialele câștiguri din digitalizare, menținând în același timp efortul de incluziune.

Totodată, raportul publicat chiar luna trecută al grupului de lucru pentru analiza digitalizării, condus de Robert Anderton (BCE) și Gilbert Cette (Banque de France), format în cadrul mai larg al efortului de revizuire a strategiei politicii monetare a BCE, detaliază o serie de efecte ale digitalizării asupra prețurilor din economie și implicit asupra inflației. Raportul arată că digitalizarea în creștere a făcut ca măsurarea prețurilor să fie mai dificilă, din cauza, printre altele, a schimbărilor mai rapide ale produselor și calității acestora, dar și a noilor modalități de stabilire a prețurilor (de exemplu prețuri dinamice sau personalizate). Dintre multele concluzii foarte utile ale raportului privind efectele profunde ale digitalizării asupra mecanismelor economiei, mai reținem că faptul că în ultimele două decenii, potrivit estimărilor autorilor, contribuția scăderii prețurilor produselor din tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) la dinamica inflației din zona euro s-a ridicat la aproximativ minus 0,15 puncte procentuale pe an (ceea ce este relevant, având în vedere că în aceeași perioadă inflația anuală IAPC a fost în medie de 1,7%). În ceea ce privește efectele prin canale indirecte, cum ar fi comportamentul firmelor de stabilire a prețurilor, puterea de piață și concentrarea, precum și productivitatea și costurile marginale ale acestora, dovezile empirice analizate de autorii raportului sugerează că creșterea comerțului electronic poate avea un mic efect descendent. Având în vedere că digitalizarea afectează mediul în care funcționează politica monetară, aceștia sugerează că, în viitor, digitalizarea și impactul acesteia ar trebui să fie analizate în profunzime de către băncile centrale.

Așa cum se arată în ambele studii citate mai sus, digitalizarea poate afecta în mod semnificativ incidența șocurilor și transmiterea acestora, prin impactul său asupra variabilelor-cheie – cum ar fi productivitatea, producția potențială și inflația. Acest lucru se adaugă la incertitudinea cu care se confruntă factorii de decizie privind politicile economice.

În România, deoarece ne confruntăm cu dezechilibre macroeconomice structurale importante și recent cu o inflație în creștere semnificativă, includerea în mixul de politici a obiectivului de accelerare a digitalizării economiei ar putea facilita ameliorarea acestor vulnerabilități, printr-o implementare echilibrată și care să conțină mecanisme de reglementare pentru gestionarea adecvată a riscurilor aferente.

Spre ce ne îndreptăm?

Peisajul digital global continuă să evolueze rapid, dinamică ce a fost accelerată de criza pandemică ale cărei efecte au condus la creșterea cererii de platforme digitale, software, hardware și de servicii. În mijlocul acestor schimbări, trebuie să continuăm să acordăm prioritate dezvoltării și aplicării eficiente a tehnologiilor digitale în sectoarele economice, deopotrivă în domeniul public și privat. Pe măsură ce lanțurile globale de aprovizionare continuă să se transforme, iar serviciile și interacțiunile dintre actorii de pe partea cererii și a ofertei se deplasează foarte mult în mediul online, se va pune un accent mai mare pe consolidarea asigurării aprovizionării și a încurajării producției locale pentru bunuri precum produse alimentare, medicamente și componente tehnologice.

Pandemia a arătat faptul că obiceiurile de consum se pot schimba rapid. Un exemplu este consumul de Internet. Conform estimărilor specialiștilor, comenzile on-line, combinate cu o dependență crescută de servicii digitale, atât pentru divertisment, cât și pentru atribuții legate de locul de muncă, au dus la o creștere de 20% a utilizării totale a internetului.

În opinia mea, pentru ca o parte dintre soluțiile necesare în cazul țării noastre să se realizeze ar trebui să creștem valoarea investițiilor în programe de cercetare strategică în domenii specifice mediului digital, pentru a construi tehnologii de bază care să fie apoi dezvoltate de mediul privat, sprijinind astfel creșterea economiei. Investițiile în cercetare realizate de sectorul public trebuie așadar să vizeze prioritar îmbunătățirea capacităților digitale de bază în domeniile tehnologice noi, și anume:

 1. Inteligența artificială (AI), care este considerată una dintre cele mai importante tehnologii ale secolului acestuia, existând o concurență globală acerbă pentru cele mai bune capabilități AI, atât în sectorul public, cât și în cel privat.

2. Securitatea cibernetică, deoarece riscul cibernetic se plasează printre primele zece riscuri în următorul deceniu, conform Raportului privind riscul global elaborat de Forumul Economic Mondial (2020). Abilitatea noastră de a consolida și dezvolta capacitățile de securitate cibernetică va deveni și mai importantă, pe măsură ce amenințările și provocările cibernetice cresc în complexitate. Trebuie să dezvoltăm capacitățile locale de securitate cibernetică pentru sisteme software de încredere, sisteme mobile și cloud, precum și pentru securizarea infrastructurii critice. Încrederea și siguranța digitală vor deveni din ce în ce mai valoroase pe măsură ce afacerile și interacțiunile sociale continuă să migreze din ce în ce mai mult în spațiul digital. Tehnologiile de încredere și protecția acestora vor fi un factor cheie pentru a facilita acest lucru (de exemplu tehnologia blockchain ar putea fi implementată pentru a certifica proveniența produselor alimentare).

3. Calcul cuantic fructifică proprietățile fizicii cuantice pentru stocarea de informații sub formă de biți cuantici sau qubiți. Se așteaptă de la computerele cuantice să ofere îmbunătățiri semnificative ale vitezei de calcul față de computerele clasice în rezolvarea problemelor de optimizare, care joacă un rol cheie în numeroase sectoare economice și să reducă consumul de energie.

4. Comunicațiile 5G (și nu numai) sunt recunoscute la nivel global drept următorul mare salt în comunicațiile fără fir. Capacitatea potențială de viteză și lățime de bandă a 5G poate permite aplicații digitale care schimbă paradigma, cum ar fi vehicule autonome, telemedicină și fabrici inteligente. Raportul Forumului Economic Mondial (2020) estimează că până în 2035, vor fi generate 22,3 milioane de locuri de muncă numai în lanțul valoric global 5G.

Deși există ideea că progresul economic se realizează aproape exclusiv printr-un efort al firmelor private, totuși, în unele cazuri, istoria ne-a arătat că statul se poate comporta uneori mai antreprenorial decât credem. Economistul Marianna Mazzucato a scos la iveală acest lucru atunci când a analizat dezvoltarea produsului iPhone-ului sau a motorului de căutare Google. Ambele produse realizate de companii private au beneficiat de contribuția statului în dezvoltarea unor inovații tehnologice de bază. In cazul iPhone, multe dintre tehnologii (precum GPS, ecranul tactil și algoritmii ce stau la baza asistentului virtual Siri) au fost inițial finanțate de guvernul SUA. La fel în cazul motorului de căutare Google, crearea algoritmului a fost finanțată de National Science Foundation. Și, desigur, există Internetul, o altă tehnologie finanțată de guvern, care sprijină funcționarea ambelor produse.

Potrivit International Data Corporation, până în 2022, 70% dintre organizații vor folosi tehnologii digitale pentru a-și transforma procesele de afaceri și pentru a îmbunătăți experiența clienților, productivitatea și reziliența, în vederea dezvoltării durabile.

Viitorul va aduce provocări privind adaptarea la ecosistemul digital în care oportunitățile de dezvoltare vor fi imense, dar în același timp vom avea de înfruntat și noile riscuri asociate acestora. 

Trebuie să fim înțelepți și flexibili și să reflectăm la un vechi proverb chinezesc „cînd bate vântul schimbării, unii oameni construiesc ziduri, alții construiesc mori de vânt„.