Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, 31 mai 2022, în cadrul unei ceremonii de inaugurare, finalizarea procesului de retehnologizare a Stației Electrice de Transformare 220/110 kV Hășdat (județul Hunedoara), o investiție de peste 60 de milioane de lei, realizată din fonduri proprii. Lucrările, demarate în anul 2018, au fost executate de Asocierea Siemens Energy SRL – SC Tempos Serv SRL, lider de asociere fiind Siemens Energy SRL.
Ceremonia de inaugurare a stației retehnologizate s-a desfășurat în prezența membrilor Directoratului Companiei și a membrilor Consiliului de Supraveghere al Companiei, a oficialităților centrale și locale, Cancelaria Prim-Ministrului, Prefectura Județului Hunedoara și Primăria Municipiului Hunedoara, precum și a specialiștilor din cadrul societăților contractoare și colaboratoare.
Retehnologizarea Stației de 220/110 kV Hăşdat, pusă în funcțiune în anul 1970, a avut drept scop aducerea instalațiilor la un nivel de siguranță și fiabilitate corespunzător zonei din punct de vedere energetic, prin utilizarea tehnologiilor moderne utilizate pe plan mondial. Investiția va contribui la creșterea calității serviciului de transport al energiei și la creșterea siguranței în alimentarea consumatorilor racordați la rețeaua electrică de transport. Retehnologizarea nivelurilor de tensiune de 220 kV și 110 kV creează premisele reducerii costurilor cu mentenanța, precum și pentru monitorizarea și diagnoza de la distanță a echipamentelor.
Staţia 220/110 kV Hăşdat este o stație importantă în cadrul Sistemului Energetic Național şi în mod deosebit pentru zona centrală a Transilvaniei şi a Văii Jiului, având în vedere că asigură alimentarea unor stații de 110/20 kV, din gestiunea distribuitorului de energie electrică, stații din care se alimentează consumatori extrem de importanți din zonă. De asemenea, la nivelul de 220 kV se asigură preluarea în sistem a energiei produse de Centrala Hidroelectrică Retezat, aparținând Hidroelectrica SA. Retehnologizarea Stației Electrice de Transformare 220/110 kV face parte dintr-un amplu plan investițional de modernizare și dezvoltare a rețelei electrice de transport, cu o valoare de aproximativ 5 miliarde de lei pentru următorii 10 ani.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA gestionează și operează o rețea de peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune (400 kV, 220 kV și 110 kV) și 81 de stații electrice de transformare pe teritoriul întregii țări.