Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat, luni dimineață, la sediul DNA Ploiești, el fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, suma fiind stabilită la 13 milioane de euro, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.
În acest dosar, Ghiță este acuzat de dare de mită (2 infracțiuni), folosire de informații care nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni), șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis.