Decizia a fost luată după după colectarea declaraţiilor pe propria răspundere .
„Pentru situaţiile în care nu s-a putut stabili câţi oameni stau la aceeaşi locuinţă, Poşta Română a demarat un proces naţional de colectare a unor declaraţii pe propria răspundere, în care potenţialii beneficiari au prezentat situaţia clară a locului de consum. Poşta a strâns 458.323 astfel de declaraţii, iar în urma verificării lor s-au descoperit 350.738 noi locuri de consum eligibile, pentru care se vor distribui cardurile în următoarele zile. Alte aproximativ 1,7 milioane de gospodării au primit deja cardul de energie”, se arată în comunicatul MIPE.
În această perioadă, Poşta Română a emis 590.087 înştiinţări privind neeligibilitatea (303.678 înştiinţări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei şi 286.409 înştiinţări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei), care vor fi distribuite în toată ţara până la 7 martie.
Dacă la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieşte acolo, se recomandă reglementarea juridică a situaţiei reale sau solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poştă, iar ulterior se actualizează lista. Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalităţi: direct la poştaş (luna aceasta, cel puţin 9.000 de poştaşi vor avea în posesie cititoare optice pentru ca beneficiarii să poată efectua plata direct de la domiciliu), la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural, sau online. Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.