Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie a semnat astăzi primele 20 de contracte aferente proiectelor cu acest obiectiv

    PUBLICAT ÎN

    Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie a semnat astăzi primele 20 de contracte aferente proiectelor cu acest obiectiv.
    Evenimentul a avut loc ieri, de Ziua drepturilor copilului, iar la eveniment a participat și un grup de copiii și tineri din World Vision România și FONPC.
    Centrele de zi ce urmează a fi înființate vor asigura accesul la servicii sociale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa pentru un număr de maxim 4.500 de copii. Investiția are în vedere crearea a aproximativ 150 de centre de prevenire a separării copilului de familia sa, bugetul total alocat fiind de 50 milioane de euro.
    Prezent la evenimentul de la Palatul Victoria, premierul Marcel Ciolacu a declarat: ”Mă bucur pentru că iată, chiar de ziua lor, demarăm o serie de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care au ca scop crearea în final a peste 150 de centre de prevenire a separării copilului de familia sa. După cum vedem, şi am spus-o mereu, PNRR înseamnă în primul și în primul rând reforme, viziuni, mod de viață şi, nu ultimul rând, înseamnă bani. Pentru că locul copilului este alături de familie. Iar rolul nostru în și din funcțiile pe care vremelnic le deținem, este să facem tot posibilul astfel încât toți copiii din România să crească și să se dezvolte în interiorul familiilor lor. Și exact acest lucru îl facem astăzi împreună: autorități centrale și locale, prin semnarea primelor 22 din cele 150 de contracte de finanțare pentru realizarea centrelor de zi destinate copiilor expuși riscului de a fi separați de familiile lor, dar și recuperării copiilor cu dizabilități sau consilierii și sprijinului pentru părinți și copii. România nu poate crește dacă toți copiii care se nasc aici nu au șanse egale de a-și dezvolta potențialul. Iar prin investițiile demarate astăzi ne asigurăm că în special copiii proveniți din familiile vulnerabile, indiferent de locul în care s-au născut, la țară sau la oraș, într-o zonă mai mult sau mai puțin dezvoltată economic, au o șansă în plus prin posibilitatea de a merge după școală sau după grădiniță într-un centru de zi, în care vor primi nu doar o masă caldă, ci și consiliere, orientare școlară și profesională din partea specialiștilor. Mai mult, proiectele demarate astăzi vin în continuarea investițiilor din educație, unde, în urmă cu câteva luni, împreună cu doamna ministru, alocam pentru prima oară în istoria României și a educației, impresionanta

     

    sumă de un miliard de euro pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul dual”.

    La rândul său, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero i-a felicitat pe primarii care au ales ca prioritate copii. ”Vă mulțumesc din tot sufletul pentru că ați acceptat să muncim împreună, mulțumesc primarilor, care au spus prezent și spun prezent de fiecare dată, când este vorba de copiii țării noastre. Nu va fi ușor pentru că în prima fază susținerea este prin fonduri europene, dar apoi susținerea va trebui să fie de la bugetele locale. Faptul că dumneavoastră ați ales ca prioritate copiii, viitorii adulți ai țării noastre, înseamnă foarte mult”.

    Președintele ANPDCA, Rareș Achiriloaie: Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului ”Copii protejați, România sigură” 2023—2027
    în sine este acela de a asigura cu implicarea copiilor un proces decizional amplu și corect. Mă bucur că sunt aici în momentul de față și că pot contribui la implementarea acestei strategii.

    Ministrul Educaţiei, Ligia DECA: Respectarea dreptului copilului și dreptul la educație este într-adevăr unul extrem de important. Numai împreună putem să respectăm drepturile copilului, iar centrele pe care astăzi o să le vedem mai aproape de realitate prin semnarea contractelor vin în completarea investițiilor realizate în domeniul educației.

    În perioada imediat următoare, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va lansa un al doilea apel de proiecte în care încurajăm furnizorii publici de servicii sociale să depună proiecte. Prin intermediul acestui apel vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții, respectiv construcția/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea infrastructurii sociale.
    Reamintim că prin aceste investiții se pot realiza trei categorii de servicii sociale: Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți; Centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități; Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...