Reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, Cornel Resmeriţă va fi eliberat din arestul Poliţiei Capitalei chiar dacă procurorii l-au vrut după gratii pentru 30 de zile. O eroare a anchetatorilor a făcut ca în cazul lui Resmeriţă, dar şi a altor inculpaţi în dosarul „Gala Bute”, să nu fie judecate propunerile de arestare preventivă.
Magistratul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu şi a decis că primarul municipiului Lupeni, fostul şef al Federaţiei Române de Box, dar şi alţi suspecţi nu pot fi judecaţi de instanţa supremă pentru că nu sunt demnitari. În aceste condiţii, procurorii trebuie să trimită rechizitoriul instanţei competente şi apoi, aceasta din urmă să decidă dacă se impune arestarea preventivă a celor menţionaţi. În aceste condiţii, primarul Cornel Resmeriţă urmează să fie eliberat în această seară din arest, după ce ordonanţa de reţinere a DNA expiră.