La data de 27 iunie 2024, în jurul orei 06:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în data de 26 iunie 2024, de la ora 23:00, fiica ei, MAIER DARIA MIRUNA (foto), în vârstă de 16 ani, nu a mai ajuns acasă (după terminarea programului de lucru la restaurantul la care este angajată) și nu mai răspunde la telefon. Femeia a precizat că, după terminarea programului de lucru, acesta a fost ziua onomastică a unei colege, iar în ultima convorbire telefonică cu mama sa, la ora 23:00, i-a comunicat că se îndreaptă către domiciliu.
Semnalmente: aproximativ 1,68 m înălțime, 55 kg., constituție atletică, ochi albaștri, păr blond castaniu, în nas și buză avea piercing, fără alte semne particulare. Conform declarației mamei, la momentul plecării voluntare, minora purta o bluză de culoare neagră, o pereche de teniși negri.
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorei, care a fost dată în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.