Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat o amendă de 10.000 de lei Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni, după ce sistemul de aer condiționat a cedat, lăsând pasagerii să suporte temperaturi de peste 30 de grade în terminale.
Inspectorii ANPC au constatat că în data de 20 iunie 2024, temperaturile au atins 37 de grade Celsius în București, iar în interiorul aeroportului condițiile au devenit insuportabile. Călătorii au fost nevoiți să aștepte îmbarcarea în condiții de căldură extremă, fapt ce a generat numeroase plângeri.
Situația a fost agravată de faptul că mulți dintre pasageri erau deja nemulțumiți de condițiile generale din aeroport, inclusiv de curățenia precară și de prețurile ridicate ale produselor din incinta acestuia. Inspectorii ANPC au descoperit multiple nereguli, inclusiv nerespectarea normelor sanitare și igienice, precum și lipsa traducerii în limba română a informațiilor de pe etichetele.
În urma descoperirilor, mai multe magazine din aeroport au fost închise, iar autoritățile aeroportuare au primit un ultimatum pentru a remedia deficiențele.