La data de 06 august 2024, la ora 03:40, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un tânăr cu privire la faptul că fratele său, TURTURICĂ GEORGIAN (foto), în vârstă de 17 ani, din comuna Râmnicelu, județul Buzău, a plecat de la adresa de domiciliu în data de 04 august 2024, la ora 08:00, către municipiul Hunedoara, pentru a se întâlni cu o tânără. La data de 05 august 2024, în jurul orei 10:30, minorul l-a apelat pe fratele său și i-a spus că se află în gara din Hunedoara și că urmează să se întoarcă acasă. Ulterior, minorul a fost apelat telefonic în repetate rânduri de către membrii familiei, însă nu a mai răspuns, având telefonul închis.
Semnalmente: înălțime de 1,75 metri, greutate aproximativ 50 kg, păr negru tuns scurt, ochi căprui, constituție atletică, fără tatuaje sau alte semne distinctive.
La momentul plecării, minorul purta următoarele articole de vestimentație: o geacă de piele de culoare neagră, o pereche de pantaloni blue-jeans și o pereche de pantofi sport, galbeni cu alb.
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorului, care a fost dat în urmărire națională. Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.