Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Polițist din Mehedinți, prins băut la volanul autospecialei de serviciu

    PUBLICAT ÎN

    Un nou caz revoltător în județul Mehedinți: un agent de poliție a fost prins băut, chiar de către colegii săi, după ce a condus autospeciala de serviciu. Incidentul a avut loc în fața Postului de Poliție din comuna Godeanu, la scurt timp după terminarea programului.

    Potrivit informațiilor oficiale, polițistul, în vârstă de 36 de ani, fusese observat conducând autospeciala, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Agentul a fost dus imediat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au transmis, printr-un comunicat, că au fost demarate cercetările în acest caz, iar polițistul va răspunde conform legii. „Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea, cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul polițistului și cu prevederile Codului de etică și deontologie al polițistului”, se arată în poziția oficială.

    Ancheta este în desfășurare, iar agentul riscă atât sancțiuni penale, cât și măsuri disciplinare.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...