Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ile, chemat la instanță de fostul manager al Spitalului Vulcan

    PUBLICAT ÎN

    Procesul dintre fostul manager al Spitalului Vulcan și Primărie va fi reluat după alegeri
    Fostul manager a contestat un raport întocmit de o comisie de control a municipalității prin care a fost demisă de la conducerea unității medicale.
    Dosarul în care Cristina Baleia cere anularea deciziei prin care a fost demisă se află pe rolul Tribunalului Hunedoara și are ca termen data de 9 iunie a.c. Fostul manager al Spitalului Municipal Vulcan cere anularea actului administrativ invocând o serie de nereguli care ar face decizia nulă. Fostul manager a anunţat imediat după ce a fost dată afară că nu i s-a dat posibilitatea să vadă procesul verbal pe baza căruia a fost demisă, document întocmit de comisia de control numită de primar. Baleia a reclamat şi nereguli privind întrunirea Consiliului de Administraţie care a semnat decizia de înlocuire din funcţie, toate acestea fiind considerate abuzuri de fostul manager.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a aprobat HG-ul care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice

    La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de...

    Natalia Intotero : Programul 35 – Motorul relansării economice a României

    3% Creștere Economică în 3 ani, 5% în 5 ani – investiții, locuri de...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...