Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Program” Nedeia și Hramul Schitului Din Poiana Muierii”

    PUBLICAT ÎN

    Primăria orașului Petrila aduce la cunoștința locuitorilor și celor interesați că în data de 20 iulie 2025, va avea loc tradiționala Nedeie din Poiana Muierii.

    Evenimentul va începe după Sfânta Liturghie și va cuprinde un program artistic cu ansambluri folclorice, interpreți de muzica populară și invitați din mai multe zone ale țării.

    Vor urca pe scenă:

    Găbudenii”-Viorel Lilioara, Sandu Ilie, Marcel, Ioana, Moldovan, Andreea Pongrațiu, Antim Radu, Doriana Oltean și” Ansamblul ”Dorul Munților” din Săsciori

    Ansamblul folcloric Nedeia-Novaci

    .Ansamblul Miorița Vaideeni și Elevii Școlii de Artă Vaidenii(dansuri, soliști instrumentali și soliști vocali)

    Ansamblul folcloric ”Câmpul Pâinii”

    Fluierașii din Șugag Alba

    Asociația Culturală Rapsodia Munților Petrila

    Ansamblul folcloric Junii Petrilenii

    Vulcu Alexandra

    Asociația Culturală Lirica

    Sunt invitați toți cei care doresc să petreacă o zi în mijlocul naturii, să se bucure de tradiție, muzică si voie bună.

     

     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA