Liderul PNL Hunedoara a reacționat prompt după ce s-a aflat că doi consilieri liberali ar fi administrat un grup pe Facebook care a folosit abuziv denumirea „Consiliul Local Petroșani”, putând induce în eroare opinia publică și favorizând dezinformarea. Penelistul Cosmin Rădescu, profesorul Eduard Edelhauser, jurnalista Ramona Roșulescu și o altă persoană figurează ca administratori ai grupului, catalogat ilegal de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) printr-o adresă transmisă Primăriei Petroșani.
Vetuța Stănescu: Consiliul Local și Primarul trebuie să facă plângere
Președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, s-a detașat categoric de astfel de acțiuni manipulatorii întreprinse de colegii săi din Petroșani.

„Nu am știut despre aceste acțiuni, dar dacă consilieri locali liberali se ocupă de lucruri de acest gen, nu este sănătos și nici normal. Rolul nostru, în calitate de aleși locali, este să ne ocupăm de bunăstarea cetățenilor care ne-au trimis în demnitățile pe care le ocupăm. Dezavuez astfel de fapte și nu pot fi de acord cu ele. Sub nicio formă nu sunt acceptabile. Consiliul Local Petroșani și Primarul trebuie să depună plângere penală în acest caz”, a precizat liderul PNL Hunedoara.

