Patru persoane sunt cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce doi bărbați s-ar fi prezentat drept polițiști antidrog și ar fi sustras 90.000 de lire sterline dintr-o autoutilitară oprită în localitatea Orțișoara, județul Timiș. Doi dintre cei cercetați au fost arestați preventiv, iar o altă persoană a fost reținută.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei 05:40. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, două persoane aflate într-un autoturism ar fi oprit o autoutilitară în care se aflau alte două persoane, pretinzând că sunt polițiști din cadrul unei structuri antidrog.
Cei doi ar fi simulat efectuarea unui control asupra autovehiculului, împrejurare în care ar fi sustras suma de 90.000 de lire sterline. Ulterior, aceștia ar fi părăsit locul faptei.
În urma sesizării transmise prin numărul unic de urgență 112, polițiștii au început verificările. Autoturismul despre care există indicii că ar fi fost folosit la comiterea faptei a fost depistat de polițiștii din Sânnicolau Mare pe raza localității Periam.
În interiorul mașinii au fost descoperite sume de bani, o insignă, o legitimație, o pereche de cătușe, o armă scurtă neletală supusă autorizării, precum și alte obiecte despre care anchetatorii bănuiesc că ar fi fost folosite pentru simularea calității de polițist.
În urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de doi bărbați, în vârstă de 47 și 45 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Bărbatul de 47 de ani este cercetat și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
La data de 18 august 2026, Judecătoria Timișoara a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați pentru 30 de zile.
În continuarea cercetărilor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat alte două persoane despre care există indicii că ar fi fost implicate în activitatea infracțională. Una dintre acestea a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru instigare la tâlhărie calificată, și urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
În cazul celei de-a patra persoane, cercetările continuă pentru stabilirea eventualei contribuții la comiterea faptei.
Ancheta este desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și recuperarea integrală a prejudiciului.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive.

