Sfantul Ştefan este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul
Ştefan este recunoscut ca fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, să îl urmeze pretutindeni şi să ia parte la faptele şi minunile sale. Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon, funcţie care prevedea că el să îi conducă pe diaconi.
Dat fiind faptul că rolul diaconului în biserica de odata era mult mai important decat cel din zilele noastre, Ştefan a stârnit atenţia fariseilor. Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că el încearca să aducă oamenii de partea sa şi să îi convertească la creştinism prin predicile despre învăţăturile lui Hristos. La puţin timp după ce a devenit diacon, Ştefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzaţia de blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu. Interogat de către Caiafa, cel care îl judecase şi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Ştefan îi acuza pe cei care doreau ca el să piară.
Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ştefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odată ce afla sentinţa, sfântul a avut o teofanie şi le-a spus iudeilor: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. A fost scos înafară cetăţii şi a fost ucis prin lapidare, devenind şi primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în faţa tuturor credinţa pe care o avea in Iisus. Înainte să işi dea duhul şi sa meargă la ceruri cere iertare pentru cei ce îl omoară.
Locul unde era îngropat Sfântul Ştefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaştele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma împreună cu moaştele arhidiaconului român Laurentius.
Potrivit unei tradiţii străvechi, de Sfântul Ştefan este bine să aducem în casa icoana Sfântului, ajutandu-i astfel pe creştinii care suferă probleme de sănătate şi pe cei care se judecă de foarte mult timp cu persoanele orgolioase.
În unele locuri din Muntenia gospodinele pregătesc aşa-numitele Painici ale lui Ştefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănator cu cel de cozonac. Se obişnuieşte ca aceste painici să se ungă cu miere. De asemenea, painicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserica, painicile se împart copiilor sărmani.
Tot în această zi este bine să dăruim icoana Sfântului nostru Ştefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănatatea rudelor bolnave dar şi pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ştefan este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.