Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne, a anunţat joi că vrea să întărească autoritatea poliţiştilor, după ce aceştia din urmă au fost, de mai multe ori în ultimele luni, victime ale agresiunilor în stradă.
Carmen Dan: În repetate rânduri am afirmat că sunt adepta echilibrului pentru că este cel mai sănătos mod de a obține și de a păstra normalitatea în viața de zi cu zi. Am purtat cu mine acest crez în permanență, indiferent de funcția ocupată.
Din postura de ministru al afacerilor interne mi-am propus să fac în așa fel încât să existe un echilibru solid între drepturile polițiștilor și ale cetățenilor, atunci când aceștia interacționează.
Toți oamenii de bună credință au fost marcați de cazurile în care polițiștii au fost uciși cu bestialitate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Din păcate, am văzut și situații în care polițiștii au acționat timorat și asta a încurajat o atitudine cel puțin sfidătoare la adresa forțelor de ordine.
Astăzi am supus dezbaterii publice un pachet legislativ în acest sens. Obiectivul final este acela ca toți cetățenii să cunoască exact unde se termină legea și de unde începe abuzul.
Practic, principalele proceduri folosite de polițiști se vor regăsi în textul legii pentru că, din punctul meu de vedere, transparența este un exercițiu democratic normal și necesar.
De asemenea, am introdus și câteva modificări în plan penal și contravențional care să dea eficiență acțiunilor polițiștilor.
Nu am lucrat singuri la acest pachet legislativ. El este rodul unor consultări intense cu cei care lucrează în stradă, dar și cu sindicatele sau organizația profesională. De acum înainte, timp de 20 de zile, așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră și, ulterior, ne dorim să ducem în Guvern și Parlament un proiect de lege care să reflecte în mod chibzuit garanția respectării drepturilor omului.
Nu ne vom opri aici! Avem în proiect modificări ale Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului, modificări care vizează parcursul carierei și alte aspecte ce nu privesc însă relația cetățean-polițist.
Suntem conștienți că autoritatea nu rezultă numai prin modificarea cadrului legal, ci, în special, prin modul cum este aplicată legea, iar asta înseamnă cunoaștere, pregătire, atitudine, comportament, ținută, fermitate sau imparțialitate. Aceste lucruri nu le putem impune prin lege, dar trebuie să le pretindem colegilor noștri.
Vezi : PACHET DE PROPUNERI PENTRU ÎNTĂRIREA AUTORITĂȚII PERSONALULUI MAI
http://www.mai.gov.ro/…/uti…/Pachet%20propuneri%20%20MAI.pdf