Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    COMUNICAT-DNA

    PUBLICAT ÎN

    IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
     
    2 februarie 2015
    Nr. 184/VIII/3
     
    COMUNICAT
     
     
    În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, membru al Camerei Deputaților care, în perioada în care se presupune că a săvârșit faptele, a îndeplinit funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
     
    Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de:
    – abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
    – tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene
    – folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000)
     
    Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012.
     
    Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
     
    Infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu încheierea de către MDRT a unui contract de prestări servicii de promovare
    La data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunț de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene.
    În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
    Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.
    Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului.
    Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și ar fi fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană.
    Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, din cauza modului defectuos în care funcționarii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat.
    Pe parcursul cercetărilor penale desfășurate până în prezent, a rezultat că cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparține ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena.
    Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.
    De asemenea, a rezultat că Udrea Elena cunoștea împrejurările esențiale ale cauzei și a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoștință în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziție publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.
    Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalitățile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obținerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.
    Săvârșirea faptelor a fost facilitată de împrejurarea că Udrea Elena putea influența atât atribuirea fondurilor europene, cât și utilizarea ulterioară a acestora, având în vedere comasarea în cadrul aceluiași minister a activităților de dezvoltare regională și a celor de turism. În acest mod, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional care funcționa în cadrul MDRT aproba deciziile de finanțare a proiectelor, iar Direcția Generală pentru Turism din cadrul aceluiași minister avea calitatea de beneficiar pentru un domeniu al programului și cheltuia sumele astfel obținute.
     
    Infracțiunea de tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene
     
    După executarea contractului și realizarea plății, la data de 16 februarie 2012, suma de 8.116.800 lei a fost cuprinsă în cererea de rambursare transmisă de Direcția Dezvoltare Turistică și Marketing din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către Organismul Intermediar pentru Turism (OIT), având în vedere că acest contract făcea parte din proiectul „Promovarea brandului turistic al României”, care urma să fie finanțat în baza deciziei de finanțare 2007/07.07.2011, prin POR 2007 – 2013, cu fonduri provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională. Decizia de finanțare menționată fusese aprobată pe baza unei solicitări a Direcției de Promovare Turistică din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului semnate de secretarul general al ministerului, în numele ministrului Udrea Elena.
     
    Cererea de rambursare a sumei de 8.116.800 lei cuprinde declarații inexacte, în condițiile în care, scopul real al utilizării fondurilor – organizarea unei gale de box – nu se regăsea printre categoriile de cheltuieli eligibile, iar organizatorul nu era Federația Română de Box, împrejurare cunoscută de autorii cererii.
    Rezultatul nu s-a produs, iar fondurile europene nu au fost fraudate, deoarece Autoritatea de Management a dispus suspendarea soluționării cererii ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.
    Din datele și probele cauzei rezultă că și aceste fapte ar fi fost săvârșite la cererea ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, Udrea Elena, care ar fi cunoscut împrejurările esențiale ale cauzei și care ar fi acceptat posibilitatea producerii rezultatului.
     
    Infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite în legătură cu obținerea unui credit bancar de către S.C. Europlus Computers S.R.L.
    În cauză există date și probe că Udrea Elena și-ar fi folosit influența derivată din funcția de ministru și de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare asupra unui reprezentant cu putere de decizie dintr-o instituție bancară și asupra secretarului general al ministerului, pentru ca aceștia să își exercite atribuțiile într-o modalitate care să permită acordarea, de către bancă, a unui credit, societății S.C. Europlus Computers S.R.L.
    Suma astfel obținută are natura unui folos necuvenit, în condițiile în care împrumutul a fost acordat în regim de urgență și în condiții mai avantajoase decât cele prevăzute în normele de creditare ale băncii, avantaje pe care societatea nu le-ar fi obținut în lipsa intervenției ministrului.
     
    La data de 29.06.2011, la cinci zile după încheierea contractului cu S.C. Europlus Computers S.R.L., MDRT a emis o adresă prin care comunica băncii acceptul prealabil că îi va plăti băncii, în mod direct, sumele datorate firmei S.C. Europlus Computers S.R.L., din executarea contractului de servicii. Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, care a arătat ca a acționat la cererea ministrului Udrea Elena și că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăți comerciale.
    La data de 30.06.2011 a fost încheiat contractul de creditare a S.C. Europlus Computers S.R.L., având ca obiect acordarea unui credit pe termen scurt în sumă de 10.175.168 RON „pentru finanțarea cheltuielilor aferente contractului de servicii 232/24.06.2011 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și S.C. Europlus Computers S.R.L.”
    Creditul ar fi trebuit restituit în termen de 3 luni, însă scadența a fost prelungită succesiv pentru 60 de zile, 30 de zile și alte 30 de zile până la data de 27.01.2012.
     
    În condițiile în care MDRT a aprobat, ulterior, pentru plată doar suma 8.116.800 lei, o parte semnificativă a creditului a rămas neacoperită, motiv pentru care au existat mai multe discuții la sediul ministerului între reprezentanții instituției de credit, care solicitau achitarea întregii sume prevăzute în contract, și cei ai instituției publice, care susțineau că nu pot achita decât serviciile recepționate.
    Împrumutul a fost rambursat parțial în data de 02.02.2012, prin plata sumei de 8.116.800 lei de către MDRT.
    Diferența a fost achitată de S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 08.02.2012 folosind fonduri primite de la o altă firmă care, la rândul său, le obținuse în baza unui contract de achiziție publică finanțat în regim de urgență de Ministerul Dezvoltării Regionale și Transporturilor și care a fost atribuit cu încălcarea dispozițiilor legale de către reprezentanții municipiului Lupeni.
    În cauză există indicii rezonabile cu privire la faptul că împrumutul nu ar fi fost acordat în asemenea condiții, în lipsa influenței exercitate de Udrea Elena.
    Astfel, conduita reprezentanților instituției de credit (care au acceptat un risc neuzual, au aprobat creditul într-un termen neobișnuit de scurt și au prelungit succesiv termenul de rambursare), se coroborează cu implicarea directă a ministrului în emiterea adresei din 29.06.2011 (care a reprezentat principala garanție avută în vedere de comitetul de credit), precum și cu rolul pe care MDRT l-a avut ulterior în obținerea fondurilor cu care S.C. Europlus Computers S.R.L. a achitat diferența de împrumut (prin finanțarea în regim de urgență a unui contract încheiat cu încălcarea legii).
    Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...