Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    COMUNICAT-REȚINERE PRIMAR CONSTANȚA

    PUBLICAT ÎN

    Direcția Națională Anticorupție
     
    IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
     16 martie 2015 
    Nr. 516/VIII/3 
    COMUNICAT
    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al municipiului Constanța, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
    – luare de mită (trei infracțiuni), 
    – abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
    – conflict de interese (două infracțiuni). 
    De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL, om de afaceri, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la luare de mită.
    În ordonanțele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 
    În perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
    Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat.
    În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
    În același timp între firma respectivă și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro.
    Și în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați.
    Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile inculpatului Mazăre Radu Ștefan, referitoare la:
    – impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților,
    – modul de estimare a valorii contractului, 
    – alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată, 
    – inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim 3 participanți,
    – tariful de salubritate. 
    Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288,88 lei, circa 26 de milioane de euro, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.
    În perioada noiembrie 2006 – 2013, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.
    În perioada noiembrie 2008 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria municipiului Constanța și o societate comercială, la care era asociat inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 23 milioane lei.
    Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc.
    În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care inculpatul Mazăre Radu Ștefan s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani înainte de comiterea faptei cât și pentru inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel.
    Inculpaților Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    BĂRBAT UCIS CU O LOVITURĂ DE CUȚIT ÎN INIMĂ DE SOȚIA SA, ÎN CĂLAN, HUNEDOARA

    Azi-noapte, în orașul Călan din judeţul Hunedoara, un incident grav a avut loc, în...

    EVADATUL PRINS ÎN ZONA IRATOȘU DUPĂ O URMĂRIRE TENSIONATĂ

    Bărbatul care a evadat pe 4 octombrie din custodia poliției în fața Tribunalului Arad...

    DOUĂ GEMENE MILIONARE ÎȘI CAUTĂ UN IUBIT PE CARE SĂ-L ÎMPARTĂ – „POATE SĂ FIE SĂRAC, DAR TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ O CONDIȚIE CHEIE”!

    Surpriză în lumea vedetelor online! Amelia și April Maddison, două surori gemene din Marea...