Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Emoții pentru condamnatul Pleșcan Ovidiu Daniel

    PUBLICAT ÎN

    Magistrații Curții de Apel Alba Iulia ar urma să se pronunțe în dosarul grupării de prostituție din Valea Jiului, din care făcea parte și fiul unui fost consilier județean. Inculpații au fost condamnați, pe fond, la pedepse cu suspendare și au făcut apel.
     Daniel Ovidiu Pleşcan a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la trei ani de închisoare cu suspendare, sentințe asemănătoare fiind dictate și în cazul celorlalți doi inculpați, Silviu Prața și Mihaela Ciociu. Nemulțumiți de soluţia primei instanţe au fost şi procurorii DIICOT. Aceştia ar fi vrut o sentinţă cu executare în cazul celor trei și au încercat să convingă instanța de apel să modifice sentințele. Totodată, la judecarea apelului au fost reaudiate victimele identificate de procurori, dar și inculpații au putut administra probe în favoarea lor. Cei trei au fost acuzaţi de procurori de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    În dosarul Euro Jobs, firma fostului senator Haralambie Vochițoiu, Statul riscă să piardă garanțiile pentru recuperarea unui prejudiciu de 7,7 milioane de lei indicat...

    Ce face Ministerul? Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să clarifice ce măsuri a întreprins...

    Natalia Intotero solicită sprijin european pentru tinerii din România. Locuințe accesibile și investiții în creșe și grădinițe

    Deputata PSD de Hunedoara, Natalia-Elena Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, propune introducerea unor măsuri...

    Toamna blândă și frumoasă atrage numeroși turiști în Stațiunea Parâng

    Vremea frumoasă a adus sute de drumeți în stațiunea Petroșaniului și în masiv, pe...