Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    EXPLOZIE ÎNTR-UN APARTAMENT DIN VULCAN: O PERSOANĂ A SUFERIT ARSURI, IAR BALCONUL A FOST GRAV AVARIAT

    PUBLICAT ÎN

    Pompierii Detașamentului Petroșani și cei ai Gărzii de Intervenție Lupeni au intervenit în această seară în localitatea Vulcan, după ce a fost semnalată o explozie într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc.

     

    Echipele de intervenție s-au mobilizat de urgență, deplasându-se la fața locului cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și două ambulanțe SMURD. La sosire, s-a constatat că explozia, urmată de un incendiu cu degajări mari de fum, a fost provocată de prezența unui insecticid în stare gazoasă, care a fost inițiat de o brichetă.

     

    Pompierii au acționat prompt, reușind să lichideze incendiul care se manifesta la mobilierul dintr-o cameră, împiedicând astfel propagarea focului la restul apartamentului.

     

    În momentul producerii exploziei, în locuință se aflau două persoane. Una dintre acestea a suferit arsuri și a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Petroșani. Cealaltă persoană a suferit un atac de panică și a fost asistată medical de către paramedici, însă nu a necesitat transportul la spital.

     

    Datorită exploziei, structura balconului a fost grav avariată, motiv pentru care pompierii au balizat zona pentru a crea un perimetru de siguranță.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DOUĂ PERSOANE, REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN HUNEDOARA

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. –...

    AUR îi retrage sprijinul politic consilierului local Viorel Dura, aflat în arest la domiciliu

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis să îi retragă sprijinul politic consilierului...

    SCANDALOS! JUDECĂTORII CCR VOR DECONTAREA MEDICAMENTELOR DIN BANI PUBLICI!

    Īn timp ce românii se luptă cu scumpirile și sistemul sanitar deficitar, judecătorii Curții...