Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Funcționari suspectați că au încasat bani pe nedrept din cazarea refugiaților ucrainieni

    PUBLICAT ÎN

    Poliţiştii din Maramureş efectuează peste 200 de percheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind vizaţi funcţionari care ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro din cazarea cetăţenilor ucraineni refugiaţi.

    „Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...