Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    O procesiune unică are loc în Straja, în această săptămână

    PUBLICAT ÎN

    Chiar dacă vremea este una capricioasă cu ploaie, mii de credincioşi sunt așteptați la „Drumul Crucii”. Procesiunea organizată în Vinerea Mare se desfășoară pe un traseu de zece  kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja, situat la 1.440 de metri altitudine. Creştinii însoţesc o cruce din lemn masiv care cântăreşte peste 100 de kilograme şi este dusă pe braţe de credincioşi.
     
    An de an, în Vinerea Mare, mii de credincioşi pornesc de la orele amiezii din municipiul Lupeni spre Vârful Straja, într-un pelerinaj religios care imită drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce. Procesiunea este condusă de un sobor format din 14 preoţi şi călugări care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme şi 5 metri lungime, transportată de credincioşi sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaştele mai multor sfinţi. Organizatorul acestei procesiuni, Emil Părău spune că prin „Drumul Crucii” se încearcă „rememorarea suferinţei la care a fost supus Mântuitorul, pentru iertarea păcatelor noastre”. Pelerinajul durează mai mult de patru ore de mers pe jos şi se finalizează la schitul din Muntele Straja. „După ce am văzut că la Ierusalim se desfăşoară Drumul Crucii, m-am gândit ca ar fi bine să organizam şi la Lupeni o astfel de procesiune pentru a face legătura între jertfa Mântuitorului şi a creştinilor”, mai spunea Emil Părău. La acest pelerinaj, unic în România, participă deopotrivă bătrâni şi tineri, turişti dar şi persoane cu handicap fizic care ţin să parcurgă drumul prin propriile forţe.
    foto

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    BĂRBAT UCIS CU O LOVITURĂ DE CUȚIT ÎN INIMĂ DE SOȚIA SA, ÎN CĂLAN, HUNEDOARA

    Azi-noapte, în orașul Călan din judeţul Hunedoara, un incident grav a avut loc, în...

    EVADATUL PRINS ÎN ZONA IRATOȘU DUPĂ O URMĂRIRE TENSIONATĂ

    Bărbatul care a evadat pe 4 octombrie din custodia poliției în fața Tribunalului Arad...

    DOUĂ GEMENE MILIONARE ÎȘI CAUTĂ UN IUBIT PE CARE SĂ-L ÎMPARTĂ – „POATE SĂ FIE SĂRAC, DAR TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ O CONDIȚIE CHEIE”!

    Surpriză în lumea vedetelor online! Amelia și April Maddison, două surori gemene din Marea...