Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Piese de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, expuse în China

    PUBLICAT ÎN

    muzeu1Piesele cu o valoare inestimabilă aflate în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, au fost incluse în expoziţia “Comorile României”, care este organizată la Muzeul Național al Chinei din Beijing.
     
    Nu mai puţin de 445 de exponate vor ajunge pe continentul asiatic şi vor fi expuse timp de şase luni, începând din 28 ianuarie şi până în iunie 2016, de organizarea expoziţiei ocupându-se Muzeul Național de Istorie a României. Manifestarea este un turneu al moştenirilor culturale ale Românei, iar în portofoliu au fost cuprinse piese arheologice și de artă de mare valoare istorică și artistică, reprezentative pentru creația umană din spațiul românesc din paleolitic până în secolul al XVIII –lea, multe dintre ele unicate nu numai în România, dar și în lume. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a trimis pentru această expoziţie mai multe piese de o imensă valoare, care fac parte din patrimoniul instituţiei. Comorile muzeului din Deva au fost pregătite pentru expoziţia din China încă din 2014, când s-a anunţat expoziţia dar care a fost amânată până în acest an, după cum a precizat, ieri, directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, Liliana Ţolaş.
    În cadrul expoziției „Comorile României” sunt reunite piese care acoperă circa treizeci de milenii de evoluție umană și civilizație în spațiul românesc. La organizare au luat parte 31 de muzee, sub coordonarea Muzeului Național de Istorie a României și Muzeului Național de Artă al României.
     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Iluminatul festiv a fost aprins la Vulcan într-un spațiu nou, devenit reper pentru comunitate

    Vulcanul a intrat în atmosfera sărbătorilor de iarnă în seara dedicată lui Moș Nicolae,...

    Un bărbat a fost reținut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani pentru ultraj și răzbunare pentru ajutorul dat justiției

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a anunțat că în data de 5 decembrie...

    Amenințări de o gravitate ridicată într un caz de divorț din Vulcan. O filmare arată un bărbat vorbind despre acte de violență

    Redacția Observatorul Național TV a primit o sesizare din partea unei femei din municipiul...