Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, a apreciat consecvenţa organizării şi tematica adecvată a şedinţelor CDS din jud. Hunedoara, subliniind faptul că ideea amnistiei fiscale, aplicată în 2014 în favoarea unor grupuri de salariaţi bugetari, a pornit din iniţiativa hunedorenilor. Referitor la salarizarea unitară a personalului din sistemul bugetar, demnitarul a arătat că există o comisie interministerială care analizează soluţii pentru mai multe variante ale sistemului de retribuire a acestei categorii de salariați. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice lucrează la realizarea unui proiect cu două variante, care va fi supus dezbaterii publice şi apoi prezentat în Parlament în vederea adoptării, pentru ca în 2016 să existe o nouă lege a salarizării. Se au în vedere două variante de lucru, una în care se prevede modernizarea vechii legi a salarizării, și cealaltă care prevede o lege nouă a salarizării cu introducerea a 5 clase de salarizare după nivelul studiilor. În cadrul discuțiilor s-a subliniat faptul că legea actuală legea actuală a salarizării nu are o corelare bună cu nivelul salariului minim pe economie, care crează premisele unor puternice inechități, practic, prin creșterea salariului minim se ajunge ca anumite categorii de personal – salariați cu vechime și specialiști – să fie plătiți la fel ca un necalificat angajat cu salariul minim pe economie, de aceea se impune o revizuire a reglementărilor din acest domeniu.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
INFORMARE/PROMOVARE
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB
În general, atunci când se discută despre evoluția prețurilor în sens larg, publicul se...
ACTUALITATE
Fostul senator Haralambie Vochițoiu, la judecată în două dosare penale
Haralambie Vochițoiu are mâine două termene de judecată. Unul este în dosarul în care...
ACTUALITATE
DGASPC HUNEDOARA CERE ÎN INSTANȚĂ CONSILIERE PSIHOLOGICĂ OBLIGATORIE PENTRU UN MINOR
Pe data de 12 februarie 2026 este programat primul termen de judecată la Judecătoria...

