Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Români și libanezi- trimiși în judecată de DIICOT

    PUBLICAT ÎN

    Procurorii au instituit sechestru asigurător pe imobilele deținute și pe raza județului Hunedoara de unii dintre inculpați.

    Procurorii DIICOT Timişoara au trimis în judecată 35 de persoane, cetăţeni români şi libanezi, o parte dintre ei din conducerea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă la data faptelor, care ar fi vândut la preţ de fier vechi 2.450 de vagoane destinate casării, deşi acestea intrau într-o categorie de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, DIICOT, prejudiciul creat astfel s-a ridicat la 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro).
    Procurorii spun că în anul 2014 a fost constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, grup format de o parte dintre membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă şi tehnică centrală a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă. Grupul, care a implicat factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, a avut drept scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând însuşirea de către o societate comercială a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

    „În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că, reprezentanţii din nivelul decizional şi administrativ al societăţii comerciale din Călăraşi – operator semnificativ, cu o vastă experienţă pe piaţa deşeurilor feroase din România – au cunoscut activitatea de fraudare a patrimoniului realizată de angajaţii structurii de transport feroviar de marfă, aderând la grupul infracţional organizat şi au încheiat contractul de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, dobândind 2.450 de vagoane subevaluate ca şi deşeu de fier vechi, contribuind în această modalitate la cauzarea unui prejudiciu de 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro). Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, în vederea ascunderii adevăratei naturi a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor, în documentele privind operaţiunile comerciale au fost atestate fapte şi împrejurări nereale, activitate facilitată de reprezentanţii din nivelul decizional şi administrativ al societăţii comerciale din Călăraşi”, se precizează în comunicatul DIICOT. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. s-a constituit parte civilă în dosarul penal. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 76 de imobile din Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov şi Galaţi. Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 136,831.45 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ministerul Culturii a demarat inventarierea patrimoniului cultural național mobil

    Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural național mobil, printr-o amplă...

    DOUĂ PERSOANE, REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN HUNEDOARA

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. –...

    AUR îi retrage sprijinul politic consilierului local Viorel Dura, aflat în arest la domiciliu

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis să îi retragă sprijinul politic consilierului...