Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    SABOTAJ LA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA

    PUBLICAT ÎN

    Președintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), a declarat, joi, că declanșarea stării de insolvență a CEH este un moment la care nu s-ar fi ajuns dacă programul de restructurare al companiei ar fi început în anul 2012.În opinia liderului sindical, statul român trebuie să se îndrepte împotriva celor care au adus CEH în situația economică de acum, Nica acuzându-i de ‘sabotaj la independența energetică a României’.

    ‘Este un moment la care, cred eu, nu trebuia să ajungem dacă cei care au condus destinele mineritului și energiei ar fi avut un interes față de societate și față de oameni. Eu spun că cei care au condus, cel puțin din 2012 încoace, pot să fie liniștit acuzați de sabotaj la independența energetică a României și cred că statul român trebuie să se sesizeze și să întreprindă toate măsurile legale împotriva celor care au dus CEH în situația de astăzi’, a declarat președintele Sindicatului Muntele.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DGASPC HUNEDOARA CERE ÎN INSTANȚĂ CONSILIERE PSIHOLOGICĂ OBLIGATORIE PENTRU UN MINOR

    Pe data de 12 februarie 2026 este programat primul termen de judecată la Judecătoria...

    Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor

    Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor  a fost încă o încercare de a...

    Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni

    Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...