Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Alpiniştii ar putea face antrenamente în Valea Jiului

    PUBLICAT ÎN

    Gheţarii perfecţi care se formează în Cheile Jieţului, numai buni pentru căţărare, i-au provocat pe salvamontişti să deschidă o şcoală de alpinism. Proiectul a apărut în urmă cu mai mulţi ani, dar nu au fost şi fondurile necesare. Cert este că iniţiativa, dacă ar deveni realitate, s-ar bucura de un real succes. Dovada este şi numărul foarte mare de pasionaţi de escaladă întâlniţi la fiecare sfârşit de săptămână, în sezon, în Cheile Jieţului. „Zona se pretează foarte bine pentru escaladă atât pe gheţar cât şi stâncă, pe timp de vară. Deci ar avea activitate pe tot timpul anului, iar cei care vor să înveţe tainele alpinismului pe gheaţă şi stâncă sunt destul de mulţi. Sunt convins că mulţi turişti vor să vină în Cheile Jieţului, dar trebuie iniţiativă din partea oamenilor, fără ea nu se va face nimic. La fel este şi în Cheile Taia, Cheile Roşia, zone apropiate de cele ale Jieţului, dar care nu sunt valorificate. Aici se pot face o mulţime de activităţi pentru turişti. Avem potenţial numai că trebuie să-l şi valorificăm”, spun salvamontiştii.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...