Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    COMUNICAT DIICOT

    PUBLICAT ÎN

    Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor P. M. G, pentru săvârşirea infracţiunilor de  trafic de minori, F. T. şi N. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi proxenetism.
     În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat 2 minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor  Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda loverboy  dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor iar ulterior le determina să practice  prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor.
    Cu privire la inculpaţii F.T ( 61 ani ) şi N.G ( 60 ani ) există suspiciunea rezonabilă că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor. Aceştia au determinat un număr de 3 persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani.
     Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi.
     De asemenea, inculpaţii au întreţinut, raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală.
     Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Trinunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.
     
    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
     
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
     
    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Hunedoara.
     
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Arhiva Dia – Servicii Profesionale de Arhivare Fizică și Digitală pentru Compania Ta! 

    Arhiva Dia - Servicii Profesionale de Arhivare Fizică și Digitală pentru Compania Ta!  Ai nevoie...

    Clinica de Sănătate și Frumusețe Laserterapie

    Grăbește-te, ofertele sunt valabile doar luna noiembrie!  Programează-te acum și scapă de problemele pielii cu...

    EURO JOBS: Investiția în Educație

    Credem că învățarea nu se oprește niciodată! Indiferent de vârstă, educația profesională este cheia pentru...