Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Hoți din Vulcan prinşi în Hațeg

    PUBLICAT ÎN

    Gruparea de spărgători era formată din șase tineri cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, toți din Vulcan, iar paguba creată se ridică la peste 5000 de lei.
    Indivizii suspectați de furt calificat au operat la adăpostul întunericului și au luat în vizor o societate comercială din localitatea Oțelul Roșu. Au pătruns în incintă și după ce au luat tot ce putea fi valorificat ușor, au dispărut cu un autoturism.
    Polițiștii din Oțelu Roșu le-au luat urma și și-au anunțat colegii din Hațeg. ”A fost solicitat sprijinul structurilor de poliţie din apropiere, ulterior poliţiştii din oraşul Haţeg au oprit în trafic un autoturism în care se aflau şase bărbaţi, iar la controlul efectuat, în interiorul autoturismului au fost identificate bunurile furate şi obiecte folosite la forţarea uşilor de acces în societatea comercială.
    Valoare bunurilor furate este de aproximativ 5000 lei, acestea fiind recuperate şi restituite părţii vătămate”, spun reprezentanții IPJ Caraș-Severin. Cei șase suspecți au fost reţinuţi de poliţişti şi duși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din județul vecin. Indivizii sunt cercetați pentru furt calificat și riscă ani grei de închisoare dacă vor fi găsiți vinovați.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării pedalează în Săptămâna Europeană a Mobilității

    Sute de oameni din vestul țării vor ieși la pedalat, în Săptămâna Europeană a...

    CSM RESPINGE CRITICILE SINDICATELOR PRIVIND SUPLIMENTAREA POSTURILOR DE ASISTENT AL JUDECĂTORULUI

    Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat după ce cele cinci confederații sindicale reprezentative la...

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...