Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind intonarea imnului la finalul competiţiilor sportive naţionale

    PUBLICAT ÎN

    Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că imnul naţional al României se intonează pe stadioane şi în baze sportive la competiţiile oficiale la nivel naţional doar la finala acestora sau la turneul final.
    Legea completează art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
    „Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”, prevede legea.
    Legea a fost iniţiată în legislatura trecută de parlamentari PSD, printre care Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru, Mihai Fifor, Gabriela Firea, Valeriu Zgonea.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Mircea Eugen Goian va deveni Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin. Trei evenimente culturale, pe 7 noiembrie

    Jurnalistul, scriitorul și muzicianul Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare...

    TRAFIC RELUAT PE UN SINGUR SENS PE DN 7A, ÎN CHEILE JIEȚULUI

    Circulația rutieră pe DN 7A, în zona Cheile Jiețului, a fost reluată pe un...

    BREAKING NEWS | Cutremur de 4,8 în România! Seismul s-a produs în Vrancea

    Un cutremur cu magnitudinea estimată inițial la 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026,...