Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Proiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor”

    PUBLICAT ÎN

    Proiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul local al Municipiului Petroșani și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, a început.
    În cadrul acestuia, peste 200 de elevi ai școlilor și liceelor din Petroșani vor participa la o campanie de conștientizare privind colectarea selectivă.
    Tinerii și profesorii lor vor paticipa la seminarii privind importanța colectării selective a deșeurilor, vor împărți flyere și vor realiza momente artistice în zona centrală a Municipiului Petroșani, astfel încât mesajul campaniei să ajungă la un număr cât mai mare de cetățeni.
    Proiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor” are ca obiective conștientizarea importanței colectării selective a deșeurilor pentru comunitatea locală, scăderea gradului de poluare din municipiul Petroșani și implicarea tinerilor în activități de voluntariat și în viața comunității.                                                                                           
    Președinte Niloran,
    Nicu Tașcă

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...

    ZIUA MINERULUI VA FI MARCATĂ LA VULCAN PRINTR-O CEREMONIE RELIGIOASĂ ȘI DEPUNERI DE COROANE

    Ziua Minerului va fi marcată miercuri, 5 august, în municipiul Vulcan, printr-o ceremonie dedicată...