Mai mulți investitori din Straja vor să-i acționeze în instanță pe inspectorii de la ANAF-Antifraudă. Aceștia contestă sancțiunile primite în urma controlului derulat în Straja și-i acuză pe cei care au efectuat controlul de abuz și rea voință. ”Am fost controlat de două ori și nu au descoperit nimic în neregulă. Au luat actele la reverificat și au găsit o factură cu chitanță, înregistrată în contabiltate, deci totul legal și cum cere procedura. Au sărit imediat să-mi dea amendă, 100 de milioane (n.r. lei vechi) în 48 de ore, pentru că nu am emis și bon fiscal. La factură, chitanță înregistrată în contabilitate mai trebuia și bon fiscal, adică să mă încarc în contabilitate de două ori. Ori sunt afoni și habar nu au cu ce se mănâncă meseria, ori sunt rău intenționați”, a povestit unul dintre cei controlați de ANAF. Reamintim că nu mai puțin de 80 de inspectori de la Antifraudă au descins la finele săptămânii trecute în Straja, unde au efectuat controale și au dat sancțiuni cuprinse între 20 și 50 de mii de lei. Un alt cabanier controlat i-a auzit pe controlori cum se lamentau că nu au reușit să găsească nereguli la o cabană. ”La prima cabană controlată au intrat de șase ori. Au mâncat, au revenit și au băut un ceai apoi un suc. Mai târziu au cerut o cafea și au primit pe toate bonuri fiscale. Erau fierți că s-au învârtit șase ore prin restaurant și nu au găsit nimic în neregulă. Până la urmă l-au prins pe un chelner care avea un ciubuc de trei lei în buzunar”, susține cabanierul care mai spune că poate depune mărturie și în instanță că astfel s-au întâmplat lucrurile. Cei care s-au ales cu sancțiuni sunt nemulțumiți de faptul că inspectorii nu s/au atins de nici o cabană din stațiune unde se face turism la negru. Pe de altă parte, inclusiv fratele unui deputat PSD din Valea Jiului, care deține o cabană în Straja și a fost controlat, crede că descinderea are un substrat politic. ”Am avut “plăcerea” de a fi vizitat de marele ANAF la fel ca mulţi alţii din Straja. Constat că PNL-ul lucrează total contra micilor investitori, încercând să desființeze progresul în turism. ”Noul” PNL -PD-L împiedică dezvoltarea în turism şi în orice domeniu în Romania”, a scris Lucian Resmeriţă pe pagina sa de pe un sait de socializare.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Curs – Expert Achiziții Publice
Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...
TE-AR PUTEA INTERESA
INFRACȚIONALITATE
BĂRBAT UCIS CU O LOVITURĂ DE CUȚIT ÎN INIMĂ DE SOȚIA SA, ÎN CĂLAN, HUNEDOARA
Azi-noapte, în orașul Călan din judeţul Hunedoara, un incident grav a avut loc, în...
INFRACȚIONALITATE
EVADATUL PRINS ÎN ZONA IRATOȘU DUPĂ O URMĂRIRE TENSIONATĂ
Bărbatul care a evadat pe 4 octombrie din custodia poliției în fața Tribunalului Arad...
LIFE&STYLE
DOUĂ GEMENE MILIONARE ÎȘI CAUTĂ UN IUBIT PE CARE SĂ-L ÎMPARTĂ – „POATE SĂ FIE SĂRAC, DAR TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ O CONDIȚIE CHEIE”!
Surpriză în lumea vedetelor online! Amelia și April Maddison, două surori gemene din Marea...